Cu mâinile acoperindu-mi ochii, mi-e prea frică să te privesc.

Stau sub plapuma groasă și mă rog să nu mă certe.

Atmosfera e prea apăsătoare, mi se pare că trag de mine (și eu, și ei) și apoi că mă scufund.

După una caldă vine una rece căci nu poate să fie doar soare primăvara. Dar au venit multe calde în ultima vreme și mă bucur. Numai să nu mă certe.

Iubesc mult și în secret, iubesc o iluzie, un oraș, o culoare și un gând. Mi-e dor de lunea albastră căci n-am mai avut parte de ea de când magicianul meu a  dispărut.

Mă pierd într-o lume de blonzi cu ochii albaștri și mă întreb ce caut printre ei. Mie oricum nu-mi plac blonzii dar danezii ăștia mai sunt și foarte ciudați pe lângă că au culoarea aia ciudată la păr.

Apoi, iar mi se pare ca am culori mult prea vii în cameră. Cred c-am obosit.

Na, am scăpat azi de ceartă. Om vedea mâine :).