Super-gripă, frate!

Se pare că a început sezonul gripelor. Dar cum Olăneștiul e un loc total diferit decât Sibiul și gripele lor sunt mai… altfel, m-am întors acasă cu o super gripă. E inutil să descriu simptomele, durerile de cap și starea aia ciudată. Da, da, când nu ai chef de nimic, decât să stai în pat și să visezi la cai verzi și albi și galbeni.

Despre Olănești nu știu ce să spun. E diferit, în sensul comunist, desigur. În acele 4 zile cât am stat acolo am reușit să-mi pun mai multe întrebări ca niciodată. Și stările mele au alternat mai repede decât a dispărut mâncarea din farfurii la micul dejun. Și mi-am amintit de unii, pe alții am decis că trebuie să-i uit și am cunoscut oameni faini și am dansat pe house ( sau ceva de genul ) și am zâmbit. Și m-am simțit atât de singură în mijlocul a câtorva zeci de oameni și uneori chiar îmi doream să fiu departe, departe. Și am înțeles ce înseamnă sacrificiul.

Ei, dar a fost fain!

Știu să schimb siguranțe, apelați cu încredere!

Omul cât trăiește învață însă uneori citatul suferă modificări.

Aseară m-am întors de la Olănești și m-am pus ca un om normal să-mi verific mailul. Am reușit să văd că am 18 mailuri pe yahoo și 39 pe gmail. În secunda următoare am rămas în beznă, pe lângă faptul că un bec a explodat ( de fapt a făcut o mică flamă ) deasupra mea. Și cum seara de duminică e un moment cum nu se poate mai prost pentru a chema un electrician, am rămas cu sprânceana ridicată până la prânz.

Îmi aminteam povestea unor vecini care, datorită unui fulger dintr-o noapte furtunoasă, au rămas fără frigider, calculatoare, televizor și tot ce era în priză în secunda aceea. Apoi mi-am amintit de documentele lăsate pe desktop și mă întrebam de ce nu le-am mutat în D, unde erau în siguranță în cazul reinstalării sistemului de operare. Apoi mi-am dat o palmă peste frunte și m-am întrebat de ce nu le-am uploadat pe undeva, în cazul în care trebuia să schimb pisi-ul cu totul.

Totul s-a terminat cu bine, din fericire. Câteodată sunt tare norocoasă. Plus că acum mă pot lăuda că știu să schimb o siguranță!

Omul cât învață, trăiește.

Lucruri pe cale să se întâmple.

1. Eu sunt pe cale să plec mâine dimineață la 9.30 spre Olănești, județul Vâlcea. Am aflat acum vreo 3 ore :). Acolo voi participa împreună cu ai mei colegi ( povestedeeb.blogspot.com ) la conferința Rock Me. Din această cauză voi pierde următorul lucru pe cale să se întâmple:

2. Întâlnirea bloggerilor sibieni. Joi ( astăzi ), 19.00, Old Friends Pub, Piața Mică. Pe agendă sunt lucruri destul de frumoase și îndrăznețe, nu stric surpriza. Oamenii sunt foarte faini și deschiși. Îmi pare tare rău că nu pot să particip, așteptam cu sufletul la gură următoarea întâlnire. Dar asta e, câteodată lucrurile nu merg așa cum ai plănuit.

3. Noaptea Cercetătorilor. Vineri ( mâine – 24 Septembrie 2010 ), 14.00 – 20.00, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu.

Despre proiect: Proiectul “Noaptea Cercetătorului” este un proiect iniţiat de Uniunea Europeană, prin direcţia FP7 destinat cercetării. Evenimentul se desfaşoară în aceeaşi zi în ţările membre şi afiliate, cu scopul de a promova ştiinţa şi cercetătorii în rândurile publicului larg. Rezultatul dorit este de a face cunoscute rezultatele din cercetare şi de a creşte recunoaşterea publicului larg faţă de munca nevăzută a cercetătorilor.

Agenda 24 septembrie 2010

14:00 – 20:00 – O după-amiază și o seară în compania științei – activități pentru tinerii de toate vârstele.
o Prezentare interactivă a muncii de cercetare din universitate
o Prezentarea tuturor echipelor de concurs
o Concursuri și jocuri
o Cercetarea în cadrul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, din cadrul IGPR – pe grupe de vârstă, publicul va experimenta munca de cercetare din institut (de ex. tinerii peste 14 ani vor înţelege cum se realizează un chestionar şi cum se aplică).

Mai multe informații AICI.


Locațiile partenere ale campaniei „10 MARI SIBIENI”.

Aceasta sunt: taximetrele 924, librăria Humanitas, magazinul LaFantezie (Promenada Mall), magazinele Carmolimp (Terezian – Sibiul Nou, Cireşica, Semaforului şi Turnişor vis a vis de McDonalds), Loteria Română (toate agenţiile sale din Sibiu), Cafe Wien (Piaţa Huet), Atrium Cafe (Piaţa Mică), Old Friends Pub (Piaţa Mică), Supporter Pub & Terrace, Erasmus Café, Oldies Pub.

Cei care doresc să voteze vor primi în aceste locaţii talonul de vot al campaniei, unde vor putea nominaliza maxim cinci personalităţi ale Sibiului. Ei pot lăsa talonul în locaţia parteneră sau vor putea să îl ducă în magazinul Express You de pe bulevardul Mihai Viteazul, nr. 11.

Dacă un sibian doreşte să voteze, poate vota pe site-urile celor doi organizatori, Răzvan C. Pop ( http://10sibieni.razvanpop.ro/sibieni ) şi Tudor Şt. Popa ( http://10marisibieni.cemerita.ro/2010/09/09/voteaza-cei-mai-mari-sibieni-pe-categorii/ ). De asemenea pot vota pe contul de facebook al campaniei precum şi pe cel de youtube.

Ziarele Sibiu100% şi Turnul Sfatului au publicat taloane care pot fi completate şi trimise către redacţiile lor.

În zilele următoare, vom organiza o serie de prezentări a marilor sibieni în liceele şi şcoliile oraşului.

Campania a început prin demersul a doi bloggeri sibieni, Răzvan Pop ( www.razvanpop.ro ) şi Tudor Popa ( www.cemerita.ro ) şi sub patronajul Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu.

Campanie națională pentru blogărime.

1000 + ways of global change este o campanie inițiată de AIESEC România, care are loc între 15 și 30 Septembrie. Ideea campaniei se învârte în jurul conceptului de schimbare. Campania se adresează bloggerilor care vor să aducă o schimbare fie în realitatea care îi înconjoară, fie în ei înșiși.

Ce trebuie să faci? Să răspunzi pe blogul tău la întrebarea: How would you change the world? Fie într-o postare, fie printr-un filmuleț. Detalii puteți să găsiți aici.

Unii bloggeri au răspuns deja la teribila întrebare :). Acum e rândul meu. I would change the world by giving equal educational opportunities to the children. How would YOU change the world?

Filmulețul de promovare al campaniei:


I-am iubit. Odată. Demult.

Uneori când mă plimb prin micul burg, singură sau nu, gesticulând sălbatic sau adâncită-n mine, ceva din partea stângă a străzii îmi atrage privirea. Neaparat din partea stângă. Atunci, dacă purtam o discuție cu altcineva sau cu mine, mă opresc subit.

Dacă cel de lângă mine e destul de atent încât să-și întoarcă repede capul, ar vedea dispărând după un colț ( neaparat un colț ) ori un băiat înalt și uscățiv, ori o fată care nu e nici înaltă și nici uscățivă, ori o chestie care nu poate să fie definită, o bucată de carne dacă e să o spun în mod grosolan. O bucată de carne care are câteva chipuri și suflete. Dar oamenii de obicei nu sunt atenți și chiar dacă îți întrerupi propoziția, ei vor aștepta liniștiți să o reiei. Nu-și vor da seama nici că nu mai ești atent la discuție și nici că rătăcești prin alte timpuri.

Dacă totuși își dau seama că s-a întâmplat ceva și văd silueta dispărând după colț, cu siguranță vor întreba tot felul de nimicuri. Atunci eu voi spune: „Mi se părea cunoscut/ă” și discuția se va încheia brusc. Totuși, fiindcă pe mine nu mă pot minți, exact în acel moment îmi voi șopti cu nostalgie dureroasă: „Un om pe care l-am iubit”. Apoi voi retrăi în câteva secunde trecutul, cu strângere de inimă, mă voi convinge că iubesc prea repede și urăsc la fel, mă voi blama sau voi condamna. Voi lua hotărârea ca acea zi să fie una de nostalgie națională și voi afirma calm și sincer: „Am pierdut prea mulți oameni„, luând în același timp hotărâri sumbre.

A venit toamna în partea stângă a trupului. Neaparat în partea stângă. Pentru că acolo se află inima.


It’s 2 AM, where are you? But now it’s 4 AM, where am I?

Știi, mi-e dor să pierd nopțile cu ochii în dashboard-ul WP, inventând povești. Primele povești… Mi-e dor să pierd șirul cuvintelor și al paharelor de cola. Mi-e dor să pierd numărul firelor de nisip de pe piele. Și al viselor și visurilor. Nu îmi vine să cred că până azi am ascultat de 67 de ori 3005 de la Scars on Broadway. Și nici că mâine la 8 îmi va suna alarma, voi da snooze de 4 ori cu gândul că în câteva minute mă trezesc și apoi voi deschide ochii la 11 sau 12, după caz.

Și nu îmi vine să cred că eu o să fiu expertă în Catan cândva. Daa, tu știi ce vreau să spun, te-am văzut zâmbind pe sub mustăți :).

Până nu e și fudul…

De obicei oamenii își cunosc locul. Spre exemplu obișnuiții Proști, care se găsesc peste tot în urbea noastră. Proștii Obișnuiți, spre deosebire de Proștii Excepționali, stau cuminți în banca lor sau, după caz, în bancul lor ( adică stau în bancul Proștilor Obișnuiți, așa cum stau și peștișorii ăia mici ).

Așa de cuminți și inofensivi stau ei în… oriunde stau Proștii Obișnuiți încât probabil că nici nu i-am observa daca nu ar exista Proștii Excepționali. Aceștia reprezintă cea mai rea specie de Proști. Dacă Proștii Obișnuiți, Proștii – Proști de Bubuie sau Proștii – Inculți își cunosc slăbiciunile și de obicei  stau printre ai lor, Proștii Excepționali se cred deștepți. Pe lângă asta, ei vor să fie acceptați de oamenii inteligenți ca făcând parte din lumea intelectuală a urbei și IMPERIOS NECESAR să fie considerați superiori deștepților.

Și cum altcumva să-ți arăți apartenența la o clasă socială dacă nu făcând lucrurile specifice acelei clase. În exemplul acesta, Proștii Excepționali țin neapărat să meargă la Teatru. Unde Proștii Excepționali ( 3 la număr ), care pot să fie foarte ușor confundați cu Proștii Coca Style ( cea mai perfectă, cea mai foarte dezvoltată, cea mai tare frumoasă, cea mai extraordinară rasă de Proști – cea care face din superlativul absolut cel mai superlativ absolut! ), țin să-și facă apariția. Și cum caracteristica esențială a PE e dorința de afirmare, trebuie să știe toată lumea că sunt și ei prin sală ( păi cum altcumva să știe deștepții că trec superiorii lor dacă nu le dai de știre? ).

Oamenii trebuie să fie împărțiți cumva. Adică e foarte simplu: NU SUNTEM TOȚI EGALI! Singurul lucru care ne unește pe toți e că am primit titulatura de Homo Sapiens Sapiens ( deși unii aparțin mai degrabă maimuțelor actuale mari ). Și unii oamenii pur și simplu nu trebuie să se amestece cu alții! Adică să vezi un rocker al cărui prieten cel mai bun e un manelist e cât de cât ok, că suntem oupăn maindăd și parcă merge. Dar să vezi un Prost Excepțional într-o mare de oameni ok e pur și simplu împotriva firii.

Da, post revoltat, care poate aduce injurii unor specii de oameni ( doar Proștilor Excepționali și Proștilor Coca-Style; cu Proștii Obișnuiți, Proștii – Proști de Bubuie și Proștii Inculți nu am absolut nicio problemă). Vroiam să le adresez și un călduros „NU MAI MERGEȚI LA TEATRU, IDIOȚILOR!”, dar m-am abținut :).

Articol nervos – Șerbi breaks up with Linkin Park.

Următoarele rânduri sunt scrise de un om tare fain, cu care am trecut prin momente geniale și pe care îl puteți găsi uneori prin locuri neobișnuite, uitându-se la Pinguinii din Madagascar, alături de o fată care seamănă cu mine :).

The sound of your voice painted on my memories…

Anul era 2004. Între pereții unei săli de clasă aproape goală, răsuna prin umilul difuzor al unui telefon, o melodie ce avea să devină emblema unui gen de muzică pe care nu-l mai întâlnisem până atunci. Sau nu băgasem de seamă, nu mai știu. Cert e că am rămas marcat de fiecare vibrație ce își găsea drumul din pântecele micului aparat până în adâncul ființei mele, convins fiind că am găsit melodia perfectă.

”Breaking the Habit” fusese lansată cu un an în urmă, dar lipsa unei conexiuni decente la internet și interesul pentru orice ține de televiziune, a însemnat descoperirea cu mare întârziere a ceea ce avea să devina trupa mea de suflet timp de șase ani. Ce a urmat apoi poate fi descris doar ca un vis împlinit. Fiecare melodie de pe primele două albume se înghesuia pe locurile 1 și 2 în topul preferințelor. Sunetul era perfect, simplu dar puternic, dinamic, te umplea de energie. Mult mai impresionante erau însă versurile, în fiecare melodie pe care o ascultam regăseam o parte din mine. Stări de spirit ce pot fi cu greu exprimate în cuvinte răsunau pe cele mai mari scene din lume, în cadrul unor concerte extraordinare. Linkin Park e una din puținele trupe care sună mult mai bine live decât în studio.

După o perioada relativ lungă de așteptare a urmat însă declinul. ”Minutes to Midnight” a fost prima dezamăgire, urmată indeaproape de ”A Thousand Suns”, un album pe care mi-e și rușine să-l asociez cu Linkin Park. Muzica puternică și energizantă s-a transformat într-un soi de pireu electronic fără cap și coadă. Versurile care mă defineau odinioară s-au îndreptat spre politică și îndemnuri la revoltă. Fiecare melodie era unică, ușor de recunoscut încă de la primele acorduri, iar instrumentele și vocea lui Chester cât se poate de clare. Acum sintetizatorul a luat locul talentului, învăluind sunetul lor într-o ceață care ar trebui să acopere lipsa de originalitate și idei, iar melodii experimentale scurte, ce nu își au locul pe un album destinat lansării, sunt amestecate printre reciclări ale vechilor succese.

Păcat… când ajungi atât de sus ai zeci de direcții pe care le poți urma, iar ei au ales-o pe cea mai proastă.

To quote King Julian, „of all the disappointments this is the disappointiest”.

Șerbi can be found here: Nachtpfauenauge.

Cam trebuie să recunosc că are dreptate omul fain, nu am reușit să ascult ultima lor melodie până la capăt. Și când te gândești că acum câțiva ani posterul de mai sus stătea mândru deasupra patului meu…

TED, te face să gândești. Not.

Acum câteva zile citeam un top al site-urilor care te fac să gândești. TED era printre ele, desigur.

Mă, dacă nu știi ce-i TED atunci trăiești degeaba pe planeta asta, în țara asta și în realitatea anului 2010. TED este cea mai genială invenție de la săpunul de casă încoace. Na, ca să nu te simți umilit de propria ignoranță, o să-mi iau câteva minute și o să-ți explic.

TED e site-ul care reunește discursurile oamenilor deștepți de pe planetă.  Adică e site-ul ălora care își dau cu părerea despre orice. Adică al ălora care îi motivează pe ceilalți. Adică locul unde experții încearcă să educe proștii sau cel puțin să-i trezească la realitate. Aici se vorbește despre lidărșip și alte căcaturi de genul, despre care tu nu ai de unde să știi. Nu-i așa că acum abia aștepți să-ți faci cont? Cu plăcere.

Întotdeauna am avut o impresie mai mult decât proastă despre cei care caută discursuri motivaționale pe iutub. Sau pe internet. Se pare că devenim o masă de oameni care caută în ceilalți ceea ce pot găsi foarte bine în ei înșiși. Parcă știm să traducem textele dintr-o groază de limbi dar nu mai știm să înțelegem limbajul propriului corp. Și mai ales, încercăm să ne caracterizăm prin vorbele altora și ceea ce gândim e reprezentat mult mai bine de citate celebre sau ale oamenilor celebri.

Majoritatea lucrurilor pe care le citim sunt de pe internet și suntem atât de evoluați încât nu ne mai luăm timp să explicăm anumite lucruri ci dăm direct link-ul de TED. Măi, dar ce deștepți am devenit noi.

Deși am fost foarte ironică, nu am nimic împotriva celor care își prezintă ideile acolo ci a celor care le adoptă fără a-și pune întrebări. Concluzia: Da, TED chiar te face să gândești!