Nimeni s-a trezit de dimineață și a plecat. Nimeni nu a spus nimănui unde pleacă. Nimeni va fi astăzi de negăsit. A scris postul acesta cu câteva zile înainte de marele eveniment, planificând în detaliu totul, ca pe suprema piesă de teatru. Când veți fi citit postul acesta, el va fi deja plecat.
Da, dragii mei, acum 21 de ani Nimeni a văzut lumina zilei. De-a lungul timpului, pașii l-au purtat prin locuri și situații incredibile, pe care le-ați înțelege doar dacă v-ar împrumuta ochii și amintirile. Luându-și viața în mâini la frageda vârstă de 20 de ani, Nimeni își serbează ziua printre străini, într-o lume mult prea sumbră pentru a-i putea supraviețui. În stilul caracteristic, Nimeni pornește într-o călătorie (dar nu inițiatică) prin locurile care l-au marcat în lunile stranii de Danemarca. Scenariul e stabilit de mult, la fel și recuzita, decorul l-a stabilit pe nerăsuflate (așternând pe hârtie toate locurile dragi – nu i-a luat mai mult de 5 minute, vă rog să mă credeți).
Astăzi Nimeni nu vrea să fie întâlnit, nu vrea să fie știut, nu vrea să fie ghicit, abordat, cântat sau felicitat (ei bine, cu câteva excepții), la fel de singur ca întotdeauna vrea doar să pedaleze, să rememoreze și să scrie.
Așa că, dragi prieteni, dacă vă rătăciți astăzi într-un cartier liniștit din Copenhaga, pe o stradă pustie și mult prea tăcută, lângă la o casă la fel de la fel ca altele și urcați la etajul II pe stânga (căci acolo stă întotdeauna inima), să nu bateți timid la ușă fiindcă nu mai e Nimeni acasă pentru a deschide.
